miercuri, 26 martie 2014

Tort cu capsuni, biscuiti si crema de branza

Pentru aceasta reteta am avut ca sursa de inspiratie o reteta de-a doamnei Anisoara Ursan, pe care o stimez si o apreciez foarte mult deoarece are un suflet mare si este o gospodina desavarsita.
Va recomand cu drag aceasta reteta delicioasa:



Ingrediente:
-pentru blat: 5 ouă, 5 linguri de zahăr, 5 linguri de făină, esenţă de migdale.
-pentru crema: 100 ml frisca lichida, 300 g brânză proaspătă de vaci,100 g zahăr pudră, 400g căpşuni
-pentru sirop: 200 ml apă, 10 linguri de zahăr, câteva linguri de coniac de bună calitate sau lichior din fructe de pădure.
-pentru decor: 300 g biscuiţi rotunzi fragezi, glazuraţi în ciocolată, câteva căpşuni, 100g ciocolata amaruie, 100ml frisca lichida

Mod de preparare:
Pentru blat, bați albusurile spumă tare cu un praf de sare, apoi adaugi zahărul si bați până se topește. Adaugi pe rând galbenușurile si făina cernută. Torni compozitia intr-o tava rotunda cu diametru de 26 cm, unsă cu ulei si tapetată cu făină si o introduci in cuptorul preincălzit pentru 40 de minute, la 160 de grade C. Lasi blatul să se răcească apoi il tai in doua părti. 
Prepari siropul dând în câteva clocote apa cu zahărul apoi la sfârşit, după ce stingi focul, adaugi coniacul sau lichiorul. Lasi să se răcească bine.
Tai capsunile cubulete.
Mixezi frișca lichidă. Prepari crema mixând bine brânza cu zahărul pudră apoi adaugi frișca lichidă şi amesteci pana se omogenizează. Adaugi căpșunile si amesteci usor. 
Incepi sa asamblezi tortul. Asezi primul blat, pui in jurul lui inelul reglabil pentru tort, insiropezi blatul apoi fixezi biscuiţii pe marginea formei,
 torni crema de brânză,
 
apoi asezi al doilea blat bine însiropat.
Decorezi deasupra cu ciocolată topită, cu căpşuni trase în ciocolată şi cu friscă.
 Dai tortul la rece pentru câteva ore după care indepărtezi inelul reglabil.

2 comentarii:

  1. arata prea bine, am intins mana spre monitor sa iau o feliuta..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia astept sa apara capsunele de Romania ca sa repet "isprava" si te invit la o feliuta ;)

      Ștergere